Unknown artist
Icoana Maicii Domnului din Kazan este una dintre cele mai cunoscute icoane făcătoare de minuni din Biserica Ortodoxă din Rusia, considerată ocrotitoarea orașului Kazan și a poporului rus. Numele icoanei vine de la localitatea Kazan, unde icoana a apărut, a fost păstrată și de unde cinstirea ei s-a răspândit în tot cuprinsul Rusiei. Această icoană este unică prin faptul că în ea este zugrăvită o singură mână ‒ dreapta Pruncului Hristos, care binecuvântează. Mâinile Maicii Domnului și mâna stângă a Mântuitorului nu sunt vizibile. Maica Domnului din Kazan este redată de la nivelul umerilor, cu capul ușor înclinat către Iisus redat frontal, 3/4 , binecuvântând cu dreapta. Expresia Fecioarei este tristă, ochi mari, sprâncenele arcuite. Veșmântul grena decorat cu motive fitomorfe în volute ample, motive geometrice(borduri), stelele pictate cu galben, deasupra foiței metalice. Iisus are privirea îndreptată ușor lateral, fruntea înaltă. Veșminte decorate prin poansonarea foiței metalice, motive geometrice. Nimb cruciger. Conturul aureolelor marcat cu roșu, cel al Fecioarei depășind chenarul în partea de sus. Chenar lat, roșu aprins, inscripția cu litere negre în partea de jos a icoanei. Chenarul lat, specific icoanelor de tip krasnushka. Cromatica specifică centrului, tonuri de pământ, roșu, brun roșcat, galben, brun negru, în combinație cu foița metalică argintie care ocupă o mare parte din suprafața icoanei. Suportul curbat
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.