Johann Traugott von Seilen din Brașov
Brukenthal National Museum

Johann Traugott von Seilen din Brașov

http://data.europeana.eu/agent/88317

CC0 — Public Domain
Brukenthal National Museum

Nu știm mare lucru despre Johann Traugott von Seilen (1697 - 1757) deși familia sa era cunoscută în Brașov la vremea când se presupune că a fost pictat acest portret al său, anume pe la 1720, deci pe la începuturile carierei lui Schuppen la Viena. Istoricul sibian Juluis Bielz (1936) consemnând lapidar portretul, afirma că doctorul Traugott era judecător la Brasov și menționează anii între care a trăit acesta (1697- 1757). Nu este singurul personaj al unui portret despre care nu se știu prea multe, mai interesant ar fi fost de aflat cum a ajuns juristul brașovean la Viena și a reușit să-și comande portretul la deja reputatul pictor al aristocrației vieneze, acela care peste câțiva ani devenea pictor al curții imperiale, apoi din 1726 director al Academiei de artă. Deocamdată ne mulțumim să constatăm că acest fapt dovedește totuși cu prisosință legăturile patriciatului săsesc din Transilvania cu cercurile vieneze de la curte, precum și opulența și bunul gust la care ajunseseră unii reprezentanți ai comunității germane transilvane. Portretul bust, este lucrat în maniera picturii franceze de la curtea lui Ludovic al XV-lea, are o poză discretă, culori rafinate și un desen precis care insistă asupra detaliilor decorative. Figura distinsă, încadrată între buclele bogate ale perucii, dezvăluie trăsăturile caracteriale ale personajului, atitudinea lui respiră sobrietate și demnitate, dar și eleganță. Lipsa sugestiei mișcării capului sau mâinilor (ce țin un sul manuscris), redarea frontală a personajului, toate acestea vor să inspire calmul și liniștea înțeleaptă a omului de lume, care nu este străin de societatea potențatilor zilei. Tipul de portret este mai aproape de cel aristocratic, prin atenția acordată vestimentației, bogate și decorative, în valorații de roșu-violet, și în contraste armonioase cu galben-auriu, verde și alburi, apoi prin amănunțimea trătarii dantelelor de la manșete, a jaboului de mătase și a tesăturilor cu modele în fir roșu, cu care este îmbrăcat von Seilen. Hainele scumpe, luxoase, vag șifonate, pe care personajul pare să le ignore, purtându-le cu un fel de dezinvoltă neglijență, vor să accentueze aerul "aristocratic" al acestui burghez înstărit și cultivat. În cartea sa din 1983, Pierre Schreiden, monograful belgian al lui Schuppen, pomenește tabloul și îl datează pe la 1720 (cf. Baroque-Art 1993), dar el nu a facut parte din Colecția Brukenthal, ci a intrat în ea abia după 1800, fapt ce îndrituiește ipoteza că a fost donat probabil de familia brașoveană după 1803 - anul morții baronului. Este menționat prima dată abia în catalogul din 1844, când era considerat operă a lui Schuppen și încadrat în școala olandeză. La fel apare notat și în catalogul din 1893, iar Frirnmel (1894) îl crede de asemenea executat de Schuppen și îl menționează cu același titlu, îl înscrie cu aceleași date Michael Csaki în cataloagele din 1901 și 1909, iar mai târziu este trecut în lexiconul Thieme-Becker și în dicționarul Bénézit, între tablourile lui Schuppen aflate la Muzeul Brukenthal Julius Bielz (1936) consemnează lapidar un portret al lui Traugott (ulei pe pânză 80 x 70), care se gasea la "Burzenländer Museum in Kronstadt" (Brașov), dar probabil că numai personajul este același, tabloul lui Schuppen fiind în anul apariției cărții lui Bielz, 1936, la Muzeul Brukenthal. I. Frunzetti și T. Jonescu îl menționează fără comentarii și îl reproduc în studiul lor din 1959, iar V. Mureșan comentează tabloul în studiul din 1987, apoi este comentat și caracterizat de Klara Garas în catalogul marii expoziții de la Budapesta dedicată Barocului central-european (1993).

🔒
Order museum-quality prints

Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.