Icoana o reprezintă pe Maica Domnului Hodighitria(Arătătoarea Căii, Povățuitoarea), a cărei primă reprezentare se află la Sf. Evanghelist Luca. Iconarul tratează tema după indicațiile canonului bizantin.Fecioara Maria, bust, îl ține pe Isus pe mâna stângă, în timp ce cu mâna dreaptă arată către El. Este redată frontal, după cât s-a mai conservat din stratul pictural se poate deduce că este opera unui pictor școlit, de influență neoclasică. Pruncul Isus binecuvintează cu mâna dreaptă iar în stânga ține cartea Evangheliilor. Îmbrăcămintea icoanei a fost realizată prin incizare într-un material lemnos de consistență diferită de a suportului pe care s-a executat pictura. Fecioara are un veșmânt împodobit cu linii vălurite continue intercalate cu unele punctate și motive florale stilizate. Cel al Pruncului mai simplu, cu chenar ce sugerează o broderie. Aureolele, trasate cu un instrument, au împrejur raze din linii drepte grupate intercalate cu spații cu o aplicație grunjoasă. Lateral, o porțiune îngustă cu rol de chenar, mai mare în partea de jos, unde se observă o inscripție cu vopsea neagră. Pictura este abia vizibilă, chipul Pruncului a fost aproape complet deteriorat prin sărutare. Porțiunea sculptată prezintă deteriorări și niște adaosuri în relief, punctiforme în jurul aureolelor, și amorfe în colțurile superioare.
"Dimitrie Gusti" National Village Museum

anonim

CC0 — Public Domain

🔒
Order museum-quality prints

Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.