
1855
Pe un fundal albastru în partea de sus și un câmp verde în partea de jos a icoanei, în prim plan, este reprezentat Sfântul Gheorghe călare pe un cal alb străpungând cu sulița într-o mișcare avântată balaurul aflat la picioarele calului său. Este înfățișat conform Erminiei, înveșmântat ca soldat roman cu tunică scurtă de culoare verde, platoșă din zale aurii, încălțări înalte pe picior. Peste umeri are o mantie lungă de culoarea roșu-violaceu care îi flutură la spate. În dreapta compoziției este redat un turn înalt sugerând o cetate, pictat cu roșu, la intrarea căruia apare prințesa salvată de la moarte de Sfântul Gheorghe. În partea superioară a turnului sunt zugrăviți împăratul și împărătateasa, părinții domniței, care îi înmânează Sfântului Gheorghe cheile cetății în semn de mulțumire pentru că le-a salvat fiica de la moarte. De remarcat compoziția echilibrată a scenei, știința proporțiilor personajelor redate, dinamica mișcării, toate împreună dovedind mâna unui zugrav școlit. Dacă compoziția scenei respectă încă pictura tradițională, unele elemente cum sunt redarea peisajului de la picioarele calului, realizarea învolburată a mantiei Sfântului Gheorghe constituie elemente stilistice contemporane zugravului. Titlul icoanei este scris cu alb cu caractere cursive grecești: „Ho Aghios Gheorgios”. Alături este scris tot cu alb cu caractere chirilice: „Sveati Gheorghii”. În partea de jos, apare anul zugrăvirii icoanei: 1855.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.