
Unknown artist
Scena Cinei celei de Taină se desfășoară într-un interior sugerat de elemente arhitectonice, coloane, drapaje din draperii, candelabru și candele. În centrul icoanei este Mântuitorul Iisus Hristos binecuvântând mâncarea, la masă, alături de ucenici și apostoli. Cu mâna stângă îl ține pe după umeri pe Sfântul Ioan, Apostolul și Evanghelistul și cu mâna dreaptă binecuvântează masa și pe ucenici. Este Timpul Euharistiei! Pe masă sunt așezate Potirul Sfintei Împărtășanii, tacâmuri și farfurioare, pâini, carafe cu vin și pește, simbol sacru. Personajele au chipurile expresive, veșmintele personajelor și faldurile feței de masă au volume și drapaje. Compoziția este încadrată în registrul îndepărtat elemente de arhitectură, reprezentând zidurile și locuințele cetății Ierusalimului, cu acoperișuri și ferestre albastre. Totul este concentric, strângându-se în jurul Potirului. Se întrezărește o cruce formată din axa verticală Potirul și candela și cea orizontală - brațele Îmbrățișării Mântuitorului - Dragostea jertfelnică atotcuprinzătoare. Toți ucenicii, în afară de Iuda, au aureolă de sfânt. Veșmintele sunt în combinație cromatică de roșu vermillon, galben chihlimbar, albastru bleu-ciel și crem-bej. Întreaga compoziție iconografică este încadrată de un chenar decorativ geometrizant. Cromatica este armonioasă, vie și caldă: albastru ceruleum, regal, roșu vermillon, galben chihlimbar, verde văratic, crem-bej, alb, negru. Fața de masă rotundă, circulară și albastră reprezintă cerul și Împărăția Cerurilor. Întreaga compoziție iconografică se încadrează într-un chenar decorativ geometrizant, format din elemente romboidale și circular-ovoidale, pensulații - galbene, orange, verzi și albastre. Inscripția din româno-chirilică se traduce Cina de Taină. Icoana este din Țara Oltului.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.