
Unknown artist
Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil sunt reprezentați împreună, fiind mai-marii voievozi ai oștilor cerești. În această icoană, primul este Sfântul Arhanghel Gavriil, supranumit îngerul aducător de dar și bunăvestire, iar al doilea este Sfântul Arhanghel Mihail, slujitorul Legii. Sfântul Gavriil este înveșmântat în sacos galben-ocru și albastru, cu mantie roșie vermillon și are în mână frunzele crinului, iar Sfântul Mihail este îmbrăcat în haine de oștean militar, cavaler, cu pantaloni albi și vestă de zale, cu solzi aurii. Amândoi sfinții țin cu mâinile dimpreună o sferă-glob pământesc-acoperită de o cruce ocrotitoare. Aripile celor doi ahangheli se ating, întâlnindu-se în miezul icoanei. În spatele aripilor întâlnite, se întrezăresc frânturi din masa de altar. În registrul superior, pe un nor alb este desenat triunghiul cu un ochi înscris, simbolul Sfintei Treimi. Fondul este verde spanac-avocado. Icoana este încadrată în chenar de ruje roșii, desenate prin pete de culoare. Inscripția în chirilică se traduce Gavriil Mihaill. Icoana este de Țara Oltului. Cromatica armonioasă este alcătuită din: roșu vermillon, albastru ceruleum, verde spanac-avocado, galben-ocru.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.