Scena Cinei celei de Taină se desfășoară într-un interior sugerat de elemente arhitectonice, coloane, drapaje din draperii, ferestre luminoase orange, pe ziduri întunecate brune și stacojii, o candelă suspendată. Interiorul casei este stacojiu acajou și draperiile roz închise și candelabru auriu. În centrul icoanei este Mântuitorul Iisus Hristos binecuvântând mâncarea, la masă, alături de ucenici și apostoli. Cu mâna stângă ține Potirul și cu mâna dreaptă ridică pâinea dăruindu-le-o ucenicilor. Este Timpul Euharistiei! Pe masă sunt așezate tacâmuri și farfurioare verzi kaki și brune, orange. Personajele au chipurile expresive, veșmintele personajelor și faldurile feței de masă au volume și drapaje. Sunt doar 9 ucenici. Compoziția este încadrată de elemente de arhitectură, draperii, coloane, creându-se, astfel, intimitatea Cinei celei de Taină. Totul este concentric, strângându-se în jurul Potirului. Se întrezărește o cruce formată din axa verticală Potirul și candela și cea orizontală - brațele Îmbrățișării Mântuitorului - Dragostea jertfelnică atotcuprinzătoare. Pictura este specifică Mărginimii Sibiului și datorită petelor de culoare, de o ingenuuă naivitate a artistului anonim. Pe zidul albastru întunecat spre indigo din registrul îndepărtat este inscripția în româno-chirilică Cina cea de Taină. Rama icoanei este pictată cu roșu și indigo. Pe lângă desenul stângaci, cromatica vie, brută, ceea ce mai reprezintă icoanele Mărginimea Sibiului sunt și elementele de arhitectură albastră. Cromatica: albastru ultramarin întunecat, violet-indigo, roșu stacojiu, acajou, verde kaki, brun, gri, orange, alb, negru.
ASTRA National Museum Complex

Unknown artist

CC0 — Public Domain

🔒
Order museum-quality prints

Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.