Unknown artist
Sfânta familie este o temă iconografică des întâlnită în spațiul apusean. Fecioara Maria și sfântul Iosif , avându-l între ei pe Isus copil, sunt redați în mișcare, pe un fundal romantic, cu vegetație bogată, înconjurați de un chenar floral (trandafiri mari, crini, etc, într-o multitudine de culori). Deasupra sfintei familii, Dumnezeu Tatăl, redat bust, pe nori, înconjurat de îngeri și Duhul Sfânt, reprezentat ca porumbel alb, într-un nimb luminos, revărsând raze asupra lui Isus. Veșmintele lungi, specifice epocii, fără a respecta cromatica simbolică specifică picturii bizantine și nici croiala(maphorionul Mariei). Iosif ține în mâna stângă un crin alb, atributul Mariei, iar aceasta toiagul, pe care îl poartă de obicei Iosif. Posibil să fie o inversiune simbolică sau o eroare. Ambii încălțați cu sandale, Isus desculț. Nimburile luminoase se proiectează pe fundalul bleu. Paleta cromatică variată, culorile vii, nuanțate, imprimă o notă de optimism.Iconografia catolică se remarcă prin maniera realistă de tratarea a personajelor sfinte. Rama- fond brun roșcat, decor vălurit, realizat prin eliminarea culorii.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.