
Unknown artist
Mântuitorul Iisus Hristos, fiind răstignit pe Cruce, are în dreapta pe ucenicul cel iubit, care a stat lipit de pieptul Învățătorului, la Cina cea de Taină, mai precis, pe Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, Evanghelistul Iubirii și în stânga pe Maica Domnului Îndurerată, Jalnică și Plângătoare. Veșmintele Maicii Domnului sunt albastre și verzi (albastrul este culoarea Maicii Domnului) și mantia roșie. Sfântul Ioan este îmbrăcat în verde-olive bronziu. Mântuitorul Iisus Hristos are o țesătură roșie în jurul mijlocului și a coapselor. În registrul îndepărtat sunt elemente de arhitectură, reprezentându-se astfel spațialitatea narativă, cetatea Ierusalimului. În planul superior sunt simboluri astrale: soarele, deasupra Maicii Domnului, luna, deasupra Sfântului Ioan. Ceea ce este interesant și inedit acestei icoane este fondul albastru ceruleum, reprezentând cerul, în registrul inferior și fondul alb în registrul superior, prefigurând Învierea Domnului. Maica Domnului și Sfântul Ioan sunt cu picioarele ridicate deasupra pământului, deja toate cele întâmplate ridicându-se la Ceruri. Cromatica este armonioasă: roșu vermillon, albastru ceruleul, verde-olive, alb, negru. Inscripția este pe Cruce - Iisus Hristos regele iudeilor.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.