
Unknown artist
Icoana este pictată pe lemn și îi reprezintă pe cei Trei Sfinți Ierarhi: Sf. Grigorie Teologul, Sf. Vasile cel Mare și Sf. Ioan Gură de Aur. Toți trei sunt reprezentați în picioare, ținând Evanghelia închisă în mâna stângă și binecuvântând cu mâna dreaptă. Sfinții Grigorie (stânga) și Ioan (dreapta) au privirile îndreptate unul înspre celălalt, în timp ce Sfântul Vasile (mijloc) privește în față. În registrul superior, Mântuitorul este reprezentat miniatural (bust) pe un nor, binecuvântând și ținând Sfânta Evanghelie în mâna stângă. Icoana are un chenar cu decor vegetal și floral incizat în foița aurie. Cromatică: foiță aurie (fond și porțiuni din veșminte), roșu, verde, purpuriu, alb, maro, albastru.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.