Unknown artist
Din punct de vedere teologic, tema Masa Raiului face trimitere la comuniunea sfinților din Rai. Compozițional, icoana se organizează pe o structură compusă din patru registre delimitate la mijloc de un romb, având vârfurile marcate de câte o floare, și între ele de triunghiuri ce au fiecare un vârf comun cu rombul central. În rombul central este pictată o floare. Cele patru registre cuprind personaje sfinte reprezentate bust, după cum urmează: Maica Domnului cu Pruncul, Iisus Hristos, sfânta Paraschiva și sfântul Nicolae. Icoana este ornamentată cu ruje. Cromatica se compune din tonuri de roșu vermillon, verde, albastru, ocru galben, gri, alb și negru. Rama icoanei e profilată, vopsită în maro și e formată din îmbinarea a patru baghete de lemn.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.