Tema iconografică este "Sfântul Gheorghe omorînd balaurul", realizată într-un stil neoclasic cu accente romantice. Sfântul Gheorghe, înveșmântat ostășește(tipic epocii medievale, cămașă de zale, tunică scurtă, verde, cu franjuri, cizme răsfrânte, mantie roșie, coif metalic cu o pană roșie), călare pe un cal alb, ridicat în două picioare, omoară balaurul cu o suliță. Calul este cabrat, cu harnașament bogat, aurit. Veșmintele sfântului valorate cu auriu. Balaurul,plasat în fața grotei, verde, cu aripi mici, picioare scurte cu gheare, gura cu dinți și două limbi ascuțite. Deasupra, dintr-un nor luminos un înger înaripat îi aduce sfântului cununa muceniciei. Peisajul redat în manieră romantică. Relieful accidentat, cu arbuști redați minuțios în prim plan, iar în plan îndepărtat siluetele unor munți. În dreapta, în depărtare, zidurile cetății proiectate pe fondul cerului care începe să se însenineze. Pe panta dealului, fata de împărat alergând cu brațele întinse către intrarea în cetate. În colțul drept jos este scris textul de dar, central anul și autorul. Icoana este realizată cu măiestrie, paleta cromatică armonioasă, gesturile, proporțiile, respectate. Chenar aurit cu influențe baroce.
"Dimitrie Gusti" National Village Museum

Orășanu Matache

CC0 — Public Domain

🔒
Order museum-quality prints

Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.