Icoana este un prăznicar cu Sfântul Gheorghe în centrul icoanei, pe chenarul decorativ ancadrator fiind 12 medalioane, cu cei 12 Ucenici și Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos. Medalioanele sunt aurii. Pe laterale, la mijloc, sunt doi heruvimi, tot încadrați în două medalioane de legătură. Central este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe așezat călare pe un cal alb cu harnașament bogat, omorând balaurul brun-bronziu cu creastă, solzi și coadă lungă, cu lancea, pe care o ține cu amândouă mâinile, înfingându-i-o animalului în gâtlej. În partea dreaptă a Sfântului Gheorghe, în registrul îndepărtat, este pictată domnița salvată și ocrotită de marele mucenic, cu mâinile ridicate, atât de teamă și spaimă, cât și de mulțumire către sfântul purtător de biruință. Fondul este albastru cobalt-regal, în registrul superior. În registrul inferior, fondul este verde brad cu linii ondulatorii albe, cele două registre în centrul icoanei ușor întrepătrundu-se. Mantia Sfântului Mucenic Purtător de Biruință este roșie, având cămașa de cavaler cu zale. Culoarea roșie este caracteristică mucenicilor și martirilor. În registrul îndepărtat sunt elemente de arhitectură, astfel spațializându-se narațiunea iconografică. Fiind o icoană de Șcheii Brașovului, imaginea picturală este armonioasă, cu un desen simplu, curat, tușele de culoare sunt mai mari, raportate la dimensiunile lucrării. Cromatica este armonioasă; roșu vermillon, albastru ceruleum, galben-ocru, verde brad și spanac-avocado, alb și ngru.
ASTRA National Museum Complex

Unknown artist

CC0 — Public Domain

🔒
Order museum-quality prints

Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.