http://data.europeana.eu/agent/167479
Icoana este pictată în oglindă, pe pe suport de sticlă în ax vertical, sticla având dublu rol(și protecție a stratului pictural). Scena Răstignirii este redată într-o manieră specifică centrului de la Nicula, cu un număr redus de personaje, desen simplu, schematizat la extrem, dar cu indicii ale fazei târzii ale picturii pe sticlă(câmp multicolor, sticla industrială, la fel culorile, lipsa foiței de aur). Răstignirea la care participă Maica Domnului și Evanghelistul Ioan este reprezentare tipică ortodoxă de tradiție bizantină. În centru este plasată crucea simplă, dreaptă, pictată cu roșu, pe care este răstignit Isus. Acesta are corpul diform, ochii închiși, picioarele supradimensionate în lățime, în jurul mijlocului are un veșmânt verde iar în jurul capului nimb de culoare galbenă. De o parte și de alta a crucii, în prim plan, Fecioara Maria și Ioan Evanghelistul(3/4) ușor semiprofil, expresii triste, mâinile împreunate la piept, fețele diforme. Maica este înveșmântată cu maphorion roșu cu intradosul verde și stola albă, apostolul Ioan cu un himation roșu peste chitonul alb. Zugravul dă o rezolvare ingenioasă din punct de vedere estetic, capetele personajelor înscrise într-un triunghi, simplificarea la extrem, ușoara perspectivă. Laturile verticale sunt marcate de ramuri cu frunze lanceolate, roși și verzi, care se apropie în partea de sus de capătul crucii. Câmp alb(sus) albastru(central), zone de ocru. Compoziția este echilibrată, desenul stângaci, paleta cromatică variată culorile intense. Stratul pictural exfoliat. Rama, realizată din patru șipci de brad profilate pe o porțiune mică la interior, brun închis, dos subțire din lemn de brad.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.