
Unknown artist
Maica Domnului Îndurerată este pictată în proporție obișnuită la această tematică iconografică, ocupând două treimi din suprafața icoanei. Poartă un maforion negru, căptușit cu interiorul verde cu liniuțe albe și sacos verde, rulat pe gât. Maforiomul are bordura dantelată, cu colțișori din foiță aurie și este împodobit cu cele trei stele aurii, semnele Fecioriei și vârstele Maicii Domnului. Maforiomul este ornamentat cu broderie verde și manșetă largă și adâncă roșie vermillon-corai cu ocru-muștar. În registrul alăturat, este redat Mântuitorul Iisus Hristos răstignit pe cruce, simbolizând jertfa, patima, durerea, tristețea Maicii Fiului Lui Dumnezeu. Maica Domnului are mâinile împreunate în gestul de rugăciune. Fondul icoanei este cerul albastru-indigo. Cromatica este armonioasă: negru, roșu vermillon, corai, albastru-indigo, galben-ocru, gri, bej, brun, auriu, alb. Icoana este din Nordul Transilvaniei, Nicula.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.