Icoana reprezintă Învierea Domnului Iisus Hristos. Mântuitorul Iisus Hristos, ieșind din mormânt, Înviind, cu Crucea și cu stindardul biruinței în mâna stângă, zdrobește ușile iadului, cu mâna dreaptă arătând și Binecuvântând. Mântuitorul este înfășurat cu o mantie verde în mijlocul coapselor și a mijlocului. Este într-o mandorlă de nouri albi, sugerându-se, astfel, deschiderea Cerurilor, având Lumina Învierii în spate asemenea unui nimb de Har. În dreapta și în stânga, la marginea mormântului, sunt doi oșteni. Icoana are o cromatică vie: galben-solar, roșu vermillon, alb, albastru cobalt-gri, regal, verde văratic, negru. Fondul icoanei este cerul albastru cobalt-gri și întreaga tematică iconografică este încadrată de un chenar decorativ fitomorf, format dintr-un chenar gri cu linia albă șerpuitoare. Inscripția din româno-chirilică se traduce Învierea Lui IC XC Iisus Hristos. Icoana este de Nicula.
ASTRA National Museum Complex

Unknown artist

CC0 — Public Domain

🔒
Order museum-quality prints

Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.