Mântuitorul Iisus Hristos este reprezentat, așezat fiind pe mormântul devenit masa de altar, unde se săvârșește Sfânta Jertfă. În spatele Mântuitorului este crucea, pe care a fost răstignit. Din coasta străpunsă de suliță, pornește o coardă de viță-de-vie, încărcată cu frunze și ciorchini de strugure. Aceste mlădițe reprezintă apostolii, care au propovăduit Sfânta Evanghelie a Lui Hristos. Ultimul ciorchine este stors de palmele Mântuitorului Iisus Hristos în Potirul Sfintei Împărtășanii. Este momentul Sfintei Euharistii! Domnul Iisus Hristos este îmbrăcat doar cu acoperământul în jurul mijlocului și a coapselor, așa cum era pe cruce răstignit. Vița-de-vie reprezintă comuniunea între Dumnezeu și oameni. Durerea, jertfa, asumarea, dăruirea totală sunt prezente pe Chipul Mântuitorului. Axa de semnificații este: sângele, strugurele, vinul. Mormântul, Masa de Altar au adeseori imaginea de ladă de zestre. Sfântul Mare Mucenic Haralambie, făcător-de-minuni, este cel mai bătrân mucenic din cei prăznuiți de creștini. Este cunoscut ca și făcător-de-minuni, vindecător de boli și ocrotitor al caselor familiilor creștine. Central este pictat Sfântul, îmbrăcat cu veșminte liturgice, arhierești. Fiind foarte bătrân, are barbă albă, lungă. În mâna dreaptă are Sfânta Evanghelie și cu mâna stângă ține în lanț ciuma, reprezentată antropomorfic. Ciuma, simbolizând boala incurabilă și moartea, are secera în mână și coarne de diavol, fiind, totodată și păcatul, patima, aducătoare de moartea duhovnicească. Cromatica este luminoasă și armonioasă. Alăturarea celor două tematici iconografice este impresionantă: Sfântul Haralambie fiind asemenea unui chirurg al bolilor trupești și sufletești, iar Mântuitorul Iisus Hristos Euharistic fiind vindecătorul mângâietor și ocrotitor, având doctoria veșnică - Sfânta Împărtășanie. Icoana este din Țara Oltului, Șcheii Brașovului.
ASTRA National Museum Complex

Unknown artist

CC0 — Public Domain

🔒
Order museum-quality prints

Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.