
Unknown artist
Deisis este o tematică fundamentală din iconografia bizantină, reprezentându-L pe Domnul Iisus Hristos în ipostasul de Mare Judecător, fiind Împărat, având în dreapta pe Maica Domnului și în stânga pe Sfântul Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului. Această tematică este nucleul Judecății de Apoi. Iisus Hristos este înveșmântat în veșminte arhirești liturgice roșii și albastre, cu epitrahil albastru cu bordură brodată aurie, cu mithră și aureolă. Are în mâna Sfânta Evanghelie deschisă și binecuvântează. În registrul superior îndepărtat este fondul albastru bleu-ciel și Maica Domnului Împărăteasă, în dreapta Mântuitorului și Sfântul Ioan Botezătorul, în stânga tronului. Maica Domnului este înveșmântată în sacos albastru cu omofor roșu, iar Sfântul Ioan Botezătorul este îmbrăcat în brun și maro-cafeniu, culorile pocăinței și monahismului. Tronul Lui Dumnezeu Mare Judecător este bogat-ornamentat, cu detalii de arhitectură bisericească, reprezentând Împărăția Cerurilor. Stă cu picioarele pe o treaptă acoperită cu un covoraș de îngenunchere. Cromatica este armonioasă: roșu sângeriu, albastru bleu-ciel, roșu rozaliu, cafeniu, brun, ocru, bej, negru. Inscripția din româno-chirilică se traduce IC XC Iisus Hristos MP Maica Domnului Sf Ioan. Rama icoanei are colțurile pictate cu roșu și ancadramentul este albastru cobalt cu elemente florale roșii.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.