Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil sunt reprezentați împreună, fiind mai-marii voievozi ai oștilor cerești. În această icoană, primul este Sfântul Arhanghel Gavriil, îngerul aducător de dar și bunăvestire, iar al doilea este Sfântul Arhanghel Mihail, slujitorul și apărătorul Legii. Sfântul Gavriil este înveșmântat în sacos-tunică verde-galbenă cu broderie și mantie roșie și are în mână crinul simbolul BuneiVestiri aduse Maicii Domnului, iar Sfântul Mihail este îmbrăcat în haine de oștean militar, tunică de cavaler gri cu broderie, cu pantaloni albaștri și tunică și mantie roșie. Amândoi sfinții au aripile împreunate, ridicându-le înspre Cer arătând calea și asemănarea. Sfântul Arhanghel Mihail dimpreună cu Sfântul Arhanghel Gavriil țin în mâini globul pământesc cu crucea deasupra, arătând că întreg pământul este sub semnul Dreptei Credințe, ridicându-l ca pe un chivot sfânt. Fondul icoanei este albastru ultramarin, de noapte, în registrul superior, din mijlocul unei deschideri a Cerurilor, coborându-se Privirea Ochiului Dumnezeiesc înscris în triunghiul Sfintei Treimi. Cromatica armonioasă este alcătuită din: roșu vermillon, albastru ultramarin, verde, gri, galben-ocru, alb, negru. Icoana este din Țara Oltului. Se remarcă inscripția din româno-chirilică traducându-se A Mihail A Gavriil. Icoana se remarcă printr-o cromatică elegantă, distinsă și armonioasă.
ASTRA National Museum Complex

Unknown artist

CC0 — Public Domain

🔒
Order museum-quality prints

Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.