
Unknown artist
Icoana reprezintă Sfânta Treime și Încoronarea Maicii Domnului. Dumnezeu-Tatăl are globul pământesc pe genunchi. Maica Domnului este ridicată în timpul de rugăciune și ascultare, smerenie și primire de bunăvoie. Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul și Maica Domnului sunt înveșmântați în roșu vermillon-stacojiu, albastru bleu-ciel, galben solar și verde văratic. Fondul icoanei este cerul albastru cobalt. Dumnezeu-Fiul ține pe brațul stâng Crucea, iar Maica Domnului îngenuncheată, are mâinile împreunate în cruce pe piept. Dumnezeu-Tatăl și Dumnezeu-Fiul așează împreună coroana de împărăteasă a Cerurilor pe capul Fecioarei Maria. Deasupra este Sfântul Duh, sub forma porumbelului alb pogorât din Cerurile deschise, dintr-un soare roșu-orange pe un mănunchi de raze luminoase. Icoana este încadrată de două chenare paralele, albe cu linia albastră șerpuitoare înscrisă și o ghirlandă de elemente fitomorfe supradimensionate roșii și galbene, cu ciorchini, în registrul superior. Inscripția din româno-chirilică se traduce IC XC Iisus Hristos MP Maica Domnului. Cromatica este armonioasă și luminoasă: roșu vermillon, galben solar, chihlimbar, verde văratic, albastru cobalt, albastru bleu-ciel, bej, alb, negru. Icoana este din Țara Oltului.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.