
Unknown artist
Mântuitorul Iisus Hristos, fiind răstignit pe Cruce, are în dreapta pe Sfântul Împărat Constantin cel Mare, în locul ucenicului cel iubit, care a stat lipit de pieptul Învățătorului, la Cina cea de Taină, mai precis, în locul Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, Evanghelistul Iubirii și în stânga pe Sfânta Împărăteasă Elena, mama Sfântului Constantin, în locul Maicii Domnului Îndurerate, Jalnică și Plângătoare. Veșmintele Sfinților Împărați sunt sacosuri albe cu dungulițe roșii și albastre și mantii roșii vermillon. Mântuitorul Iisus Hristos Răstignit pe Cruce are o țesătură gri-antracit în jurul mijlocului și a coapselor. Fondul icoanei este cerul albastru ceruleum și în registrul inferior, în spatele Crucii este un spațiu galben-solar, prefigurând Lumina Învierii Domnului Iisus Hristos. Întreaga tematică iconografică este încadrată de un chenar decorativ fitomorf, format dintr-o ghirlandă de bujori și trandafiri, 4 ruje. Cromatica este armonioasă: roșu vermillon, albastru ceruleum, gri antracit, galben solar, alb, negru. Inscripția din româno-chirilică se traduce Constantin cu Elena. Icoana este mai rară, datorită abordării tematicii iconografice. Icoana este de Nicula.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.