
Unknown artist
Sfântul Mare Ierarh Nicolae, făcător de minuni, este îmbrăcat în veșminte liturgice, de ierarh, sacos vernil, felon roșu vermillon-stacojiu, cu interiorul vernil/absint și epitrahil-patrafir brun-bronziu-vernil, cu cinci cruci roșii brodate. Ține în mâna stângă Sfânta Evanghelie deschisă și cu mâna dreaptă Binecuvântează. Este unul dintre cei mai populari și iubiți sfinți, ocrotitor al caselor, familiilor și copiilor. Are barbă albă și mithră arhierească și aureolă. În registrul superior, sunt Dumnezeu-Tatăl Binecuvântând și Maica Domnului Ocrotind. Fondul este cerul albastru cobalt-regal, în registrul superior și vernil-absint cu mandorle de nouri albi, în registrul inferior. Tronul arhieresc este bogat ornamentat cu elemente decorative bronzii și vernil-absinte. Desenul este fin conturat. Cromatica este armonioasă: roșu vermillon, stacojiu, albastru regal și cobalt, bronz, brun, bej, crem, auriu, alb, negru. Inscripția în chirilică se traduce Sf Nicolae IC XC MP Iisus Hristos Maica Domnului. Icoana este de Țara Făgărașului.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.