Icoana este pictată pe dosul unei bucăți de glajă de formă dreptunghiulară în ax vertical.Tema icoanei este de inspirație catolică(Mater dolorosa). Bustul Mariei alături de reprezentarea miniaturală a simbolului durerii sale este cea mai raspândită imagine a Fecioarei în pictura pe sticlă, în toate centrele transilvănene Maica Domnului îndurerată este reprezentată în prim plan, în partea stângă a icoanei, ocupînd cea mai mare parte a spațiului acesteia. Fecioara este înveșmântată cu maphorion negru cu intradosul verde, decorat cu flori roșii și aurii. Aureolă fină, raze pe fond incandescent. Părul negru se vede sub maphorion. Maica ține mâinile împreunate, privirea interiorizată. Isus răstignit, redat minatural, anatomia redată simetric, are în jurul mijlocului are o eșarfă verde Crucea orange iese în evidență pe fondul întunecat. Câmpul albastru oliv, decorat cu ciorchini de struguri, care se pot pune în legătură cu motivul Isus vița. Inscripția în grecește, în medalioane de culoare albă. Rama este alcătuită din patru stinghii profilate , îmbinate oblic, de culoare neagră. Pictura exfoliată.
"Dimitrie Gusti" National Village Museum

Unknown artist

CC0 — Public Domain

🔒
Order museum-quality prints

Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.