Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil sunt reprezentați împreună, fiind mai-marii voievozi ai oștilor cerești. În această icoană, primul este Sfântul Arhanghel Gavriil, îngerul aducător de dar și bunăvestire, iar al doilea este Sfântul Arhanghel Mihail, numit slujitorul Legii. Sfinții Arhangheli sunt înveșmântați în tunică-sacos galbenă chihlimbar, cu mânecile largi gri-antracit, cu mantiile roșii vermillon, aripile roșii-gri antracit. Sfântul Mihail are pantalonii de oștean albaștrii bleu-ciel și ține în mâna dreaptă balanța faptelor bune și a fărădelegilor și în mâna stângă are spada dreptății și a credinței. Fondul icoanei este cerul albastru bleu-ciel ceruleum în registrul superior și un câmp de nouri albi-albaștri, asemenea unor mandorle, în registrul de mijloc. Cromatica armonioasă este alcătuită din: roșu vermillon, albastru bleu-ciel și ceruleum, galben chihlimbar, gri antracit, brun, bronziu, alb, negru. Inscripția din româno-chirilică se traduce Mihail și Gavriil. Icoana este din Nordul Transilvaniei, Nicula.
ASTRA National Museum Complex

Unknown artist

CC0 — Public Domain

🔒
Order museum-quality prints

Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.