Învierea Domnului Iisus Hristos. Mântuitorul Iisus Hristos, ieșind din mormânt, Înviind, cu Crucea în mâna dreaptă, zdrobește ușile iadului, cu mâna stângă arătând și Binecuvântând. În dreapta Mântuitorului este Îngerul Gavriil, care aducea Vestea Învierii Domnului. Îngerul a strigat…Vestea…, îngenunchiind în fața mormântului. Mântuitorul este înfășurat cu o țesătură roșie în mijlocul coapselor și a mijlocului, fiind o îmbrăcăminte și a pătimirii, dar și a luminii Învierii. În dreapta mormântului deschis, este Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul. Întreaga icoană este încadrată de un chenar decorativ geometrizant, format din linii în zig-zag roșii pe alb. Icoana de Nicula și are o cromatică specifică centrului iconografic: roșu vermillon, albastru ceruleum, galb en-auriu, ocru, alb, gri, negru, predominând galbenul auriu, culoarea luminii. Se remarcă arcada de ruje roșii, trandafirii Împărăției Cerurilor și frumusețea Împărăției Cerurilor din fiecare suflet rugător, care stă la baza chivotului de biserică apostolească
ASTRA National Museum Complex

Unknown artist

CC0 — Public Domain

🔒
Order museum-quality prints

Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.