Roman Consiliul Popular
National Heritage Institute

Roman Consiliul Popular

I. Petcu (photographer)

CC0 — Public Domain
National Heritage Institute

Palatul Administrativ din Roman a fost ridicat în mandatul primarului Gheorghe Moisini. Pentru intelectualitatea romașcană, avocatul Gheorghe Moisini (1894 – 1984) a reprezentat o figură dintre cele mai distinse. Membru marcant al Partidului Național Liberal (PNL) din județul și orașul Roman, în deceniul al patrulea al veacului nostru, perioadă în care președinte al PNL era Ion Manolescu-Strunga – cel care a donat terenul pe care s-a construit, ulterior, palatul administrativ -, Gheorghe Moisini a fost primar al orașului Roman între 1933 – 1937. Romașcanii mai în vârstă sau cei pasionați de istoria orașului lor știu că cele patru vile identice, situate pe strada C.A. Rosetti, din Roman – una lângă alta, între Colegiul Național „Roman-Vodă” și Școala nr. 1 -, au fost construite de arhitectul Constantin Moșinschi, de origine poloneză, un om cu mulți bani și moșii întinse, care a ales să se stabilească la noi. Pe moșia pe care o avea la Trifești exista o fermă de ovine și o făbricuță care producea un produs apreciat, numit „unt desert”. La marginea pădurilor pe care le avea la Ghidion, comuna Stănița, își instalase un gater și, de aici, scândurile groase de stejar luau drumul Galațiului. Pe strada Mihai Viteazu, din Roman, Constantin Moșinschi deținea o fabrică de cărămidă a cărei produse erau apreciate în toată țara.

🔒
Order museum-quality prints

Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.