
1894
Piesă de formă bitronconică alcătuită din cana propriu-zisă și o toartă laterală. Tipologic, piesa se înscrie în categoria pieselor alcătuită din picior, corp sferic, gât drept, gură bilobată, cu cioc, smălțuită interior și exterior. Decor geometric și floral stilizat dispus pe 3/4 din suprafața piesei în registre transversale. Registrul central prezintă buchete cu flori diverse – lalele, pansele, boboci, frunze, cârcei. Motivele se înalță, pe verticală, din registrul inferior alcătuit din tablă de șah. În partea superioară registrul este limitat de un registru similar cu cel inferior. Datarea este plasată în pătrimea inferioară, nedecorată. Cromatica: alb, albastru.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.