
1971
Oală-ulcică din ceramică roșie de formă sferoidală, cu pântecele ușor bombat, cu buza rotundă răsfrântă în afară, vasul are toartă prinsă de sub buză și până pe pântece. Fiind un vas realizat special pentru pomenirea morților (moșoaice) el este ornamentat prin pictare cu paiul de trestie înmuiat în var. Caracterul trecător al vieții este ilustrat de specificul acestui decor (se ștergea la prima utilizare), motiv pentru care, oala se întrebuința doar în cadrul practicilor rituale funebre și postfunebre, amintind omului de trecerea implacabilă a timpului. Elemente ornamentale: motivul pomului - brăduțul, realizat în manieră stilizată, naivă, populară și puncte așezate vertical.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.