Judecata de Apoi
Ethnographical Museum of Transylvania

Judecata de Apoi

Unknown artist

CC0 — Public Domain
Ethnographical Museum of Transylvania

Compoziția icoanei se desfășoară pe mai multe planuri. Astfel, în registrul superior e pictat Iisus Hristos în mandorlă de lumină, stând pe tron și binecuvântând cu ambele mâini. De-a dreapta și de-a stânga Sa sunt reprezentați, pe nori, Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul, fiind urmați de mulțimea mucenicilor. Deasupra mandorlei, doi îngeri țin un filacter desfășurat cu soarele și luna și pe care scrie numele icoanei. Sub mandorlă este pictat tronul Hetimasiei, străjuit de doi îngeri care vestesc cu trâmbițele Ziua Judecății. Pe tron stă deschisă cartea vieții, pe care apare scris: „Veniți blagoslov”. În spatele tronului este pictată crucea, cu sulița și buretele, pe draperia de pe tron e pictată cumpăna judecății, iar chiar sub tron, șarpele. Atât în dreapta cât și în stânga tronului sunt reprezentate două cete de sfinți: apostolii și proorocii. Adam și Eva apar îngenunchiați, pe nori, în fața tronului, urmați de ceata împăraților și patriarhilor. În registrul de jos, în stânga compoziției, este pictată o casă ce simbolozează intrarea în rai și în fața ei apare sfântul Petru cu cheile raiului, urmat de ceata sfinților. În dreapta icoanei e reprezentată ceata evreilor cu Moise în fruntea lor, având în mâna stângă tablele legii, iar cu dreapta le arată acestora că vor fi judecați. Dedesupt, apare balaurul cu gura iadului deschisă în focul căruia sunt pictate sufletele celor păcătoși.

🔒
Order museum-quality prints

Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.