
Unknown artist
Icoana ilustrează pilda: „Eu sunt vița, voi sunteți vlăstarele”. Iisus, așezat pe o laiță albastră cu hașuri albe, este îmbrăcat ca pe crucea răstignirii, cu eșarfă în jurul șoldurilor, cu aureolă are o atitudine binevoitoare. Vița de vie răsare din partea dreaptă a bustului lui Iisus, se ridică învăluind brațul orizontal al crucii care se vede în spatele Mântuitorului. Vița e plină de rod, strugurii sunt copți, iar Iisus stoarce un ciorchine în pocalul din fața lui. Este foarte clar că izvodul după care a fost făcută icoana a fost mai mic decât sticla folosită. De aceea Iisus și vița par a fi încadrați într-o ramă. Fundalul pe care apare aici vița , Iiusu și crucea este alb cu stele negre și roșii. Acest cadru este depășit de câțva ciorchini și de brațul vertical al crucii. Spațiul rămaș în afara izvodului a fost umplut cu stele albe pictate pe un cer albastru cobalt și de chenare. Pe lateral icoana are un singur chenar format parcă din faldurile unei draperii. În partea superioară chenarul este dublu. În partea dinspre ramă apar casete cu fonduri diferite: albastru și roșu, cu motive fitomorfe -frunze. Sub acesta se repetă chenarul de pe margini ce pare a fi format din faldurile unei draperii. Rama originală a icoanei a fost schimbată. Aceasta este o ramă din comerț, realizată în atelier industrial.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.