"Dimitrie Gusti" National Village Museum
Manieră populară. În prim plan, Maica Domnului și sfântul Iosif, în genunchi, țin cu ambele mâini o pânză pe care se află Isus înfășat cu un scutec alb , legat cu o fașă roșie. Fecioara înveșmântată cu maforion roșu cărămiziu cu drapaj galben. Stola albastră. Nimb acoperit cu bronz, trasat cu un instrument, pe margine cu o linie roșie. Iosif, în vârstă, fruntea înaltă, privind către Prunc, înveșmântat cu chiton roșu cu falduri marcate de linii albe și himation albastru. În spatele lui Iosif unul dintre păstori tânăr, cu veșmânt roșu. În planul doi,capetele a două animale, un cal și o vacă, Puțin deasupra lor apare o steluță mică roșie legată de o rază de o stea aurie aflată pe cer într-un spațiu incandescent. În spatele grupului se profilează peștera, sub forma unei coline pe câmpul înverzit, pe linia orizontului luminat profilându-se un relief deluros. În stânga, în plan îndepărtat sunt redați bust cei trei crai de la Răsărit, cu coroane împărătești pe cap. Pe cerul înnorat, central o zonă incandescentă, unde este plasată steaua de la care se revarsă o rază șerpuită, cu o stea la capăt, deasupra pruncului Iisus. Compoziția este încadrată de un chenar marginal, cu colțuri oblice, din linii ondulate realizate în pasta de bronz. Stratul pictural este exfoliat și crăpat. Suportul lemnos prezintă crăpături ușoare
http://data.europeana.eu/agent/167479