
Popa Nicolae · 1777
Piesa face parte dintr-un grup de opt icoane toate pictate în 1777, dintre care două semnate. Specific este fundalul din jumătatea superioară, cu degradeuri de la albastru spre alb. Fizionomia personajelor este neobișnuită pentru artist, amintind mai degrabă de creațiile fratelui său, Gheorghe fiul lui Iacov. Modelul este unul brâncovenesc, prin modul de realizare a vestimentației, dar cu sensibile influențe dinspre arta ruso-ucraineană în redarea trăsăturilor chipurilor. Iisus este redat bust, frontal, cu mâna dreaptă binecuvântând și cu Evanghelia deschisă în stânga. Figurile intercesorilor ocupă lateralele jumătății superioare a icoanei.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.