Vasilescu, Corneliu
Lucrarea este o compoziție realizată într-un dublu contrast, de complementare: roșu-verde, albastru-oranj și contrast cald-rece. Crini în nuanțe de roșu și oranj, cu frunze în nuanțe de verde și albastru, sunt redați dinamic, cu linii de culoare scurte, frânte, spontane, pe fundalul alb al hârtiei-suport. Compoziția, luminoasă, este realizată pe diagonala stânga sus-dreapta jos. Elementele compoziționale nu au un schelet realizat anterior, culorile fiind așternute direct, cu siguranță și din instinct. Lucrarea este semnată și datată, în partea stângă, jos, cu creion: „Corneliu Vasilescu-2001-crini regali I”.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.