
Unknown artist
Paisie Velicikovschi a fost starețul Mănăstirii Dragomirna între anii 1763-1775 . Pictorul anonim îl redă în veșminte de arhimandrit ținând cu ambele mâini, la piept, mătăniile. Fundalul întunecat al tabloului și hainele negre de călugăr evidențiază cu pregnanță chipul starețului înfțișat ca un personaj în vârstă, cu părul lung și alb căzându-i pe umeri, cu barba și mustața de asemenea albe. Chipul său, cu trăsături ascetice este palid, cu obrajii supți, iar ochii mari și gânditori, au parcă privirea întoarsă în interiorul sufletului. Portretul este executat cu destulă îndemanare de un pictor familiarizat cu pictura în ulei pe pânză. Pe latura de jos, o inscripție cu majuscule, cu caractere chirilice, ștearsă pe jumătate, amintește de „starețul Paisie". Tabloul s-ar putea să fi fost realizat la Mănăstirea Secu (unde a fost călugăr dupa 1775, în inscripție se poate citi „...Secul"), dar mai sigur (ținând seama de vârsta sa înaintată), la Mănăstitrea Neamț unde s-a retras și unde a și murit. Dupa 1990, el a fost canonizat.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.