
Unknown artist
Zaharniță cu capac, de culoarea fildeșului, din pastă de bună calitate. Smalț lucios, transparent, fără crăpături. Fomă cilindrică. Decor vienez cu albastru de cobalt: linii drepte orizontale dublate de șiruri (sub sau deasupra) de mici grupări conice de linii sau rombice de puncte, intercalate (viță de vie stilizată). Decorul este aplicat de două ori pe corp și de două ori pe capac. Între cele două linii de pe corp, simetric, sunt reprezentate două capete feminine profilate. Butonul are privit de deasupra formă de rozetă și este marcat la diametrul lui maxim cu linie albastră. Pe suprafața de sprijin poartă marca „Batiz 2” (minuscule după inițială), marcă folosită după 1847. Piesa prezintă ușoară uzură de folosire la capac (smalț parțial sărit pe unele muchii). A fost spartă și lipită în vechime.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.