
Tattarescu, Gheorghe
Portret de femeie, viziune frontală, ușor semiprofil dreapta. Fizionomia este redată cu multă acuratețe, părul negru, cu cărare la mijloc, se lasă pe umeri în două bucle alungite. Îmbrăcată într-o rochie albastru deschis, strânsă pe corp, încheiată în nasturi pe mijloc, cu o broșă la gât și pafta în talie. Îmbrăcămintea prezintă broderie albă, aplicată, iar pe umărul și mâna din dreapta cadrului modelul poartă o eșarfă din dantelă albă, în cealaltă mână, aflată la nivelul taliei, ține o pereche de mânuși albe. Pictură în tondou, realizare academică. Semnat dreapta, jos, cu roșu " G. Tattarescu".
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.