Ilustrație 13 la poezia “Minunea” din volumul “La Lilieci” de Marin Sorescu
Gavrilă Simion Eco-Museum Research Institute Tulcea

Ilustrație 13 la poezia “Minunea” din volumul “La Lilieci” de Marin Sorescu

Petruțiu, Liana Maria

CC0 — Public Domain
Gavrilă Simion Eco-Museum Research Institute Tulcea

Lucrarea reprezintă o ilustrație la poezia „Minunea”, din volumul „La Lilieci” de Marin Sorescu. Ea face parte dintr-un ciclu de 16 compoziții, lucrate în tehnică mixtă pe hârtie. Suportul este dispus pe orizontală. Artista a reprezentat o scenă în care două vecine, aflate de o parte și de alta a unui gard, discută despre cele auzite. Împrejmuirea este poziționată pe diagonală, de la stânga jos, spre dreapta. În primul plan este una dintre femei, cu spatele, alături de o fetiță și un băiat. Prin spatele lor, către stânga, trec o scroafă cu doi purcei și o gâscă. În planul doi se află gospodăria vecinei, cu casă, pomi, sperietoare de ciori și anexă. Bătrâna este sprijinită de gard. Personajele poartă costume tradiționale românești și au picioarele desculțe. Dominanta cromatică este rece. Formele sunt simple, caricaturale. Petele sunt obținute prin desenare și pulverizare. Contrastele de culoare, aplicate de autoare, sunt: contrastul simultan, contrastul culorii în sine, contrastul de cald-rece. Paleta cromatică conține: galben-verde, maron, gri, negru, bleu. Lucrarea este datată și semnată: stânga jos, cu marker negru, „LMPetruțiu”; dreapta jos, cu pix negru „LMP 75”.

🔒
Order museum-quality prints

Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.