Mira, Nicolae
Sub un cer acuarelat gri deschis se înalță un deal redat simplu, printr-o linie modulată continuă de tuș negru. Arbuști și copaci sunt redați minimalist prin puncte și linii scurte, din loc în loc, pe suprafața reliefului. La baza dealulul printre elemente de vegetație similare se zăresc case țărănești și o biserică cu turn înalt. Acestea se cufundă în peisaj. Desenul este spontan dar detaliat surprizând o imagine universală a unui cătun de la poalele unui deal. Imaginea este luminoasă și aerisită. Lucrarea este semnată cu tuș negru, oblic, în dreapta spre partea inferioară: „nmira 82”.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.