Hrib, Teodor
Acuarelă delicată, așternută în pete semitransparente și opace, după un contur delicat de cărbune, redă un chip statuar de bărbat. Personajul este redat dintr-un semiprofil stânga, are părul bogat, sugerat prin pete alerte și modulate de acuarelă, fruntea îngustă, nasul prelung, sculptural și gura mică. Ochii mici, realizați prin pete suprapuse de acuarelă contrastează cu zonele lăsate libere, la culoarea suportului. Cromatica cuprinde tonuri de albastru grizat pe un schelet desenat în cărbune negru. Lucrarea este semnată monogram și însemnată autograf stânga jos, cu creion: „[semnătură]. Iași”. Lucrarea nu este datată. Pe verso, cu creion așternut alert, în linii dese, multidirecționale și hașură multă este redată o compoziție cu două femei lucrând la un război de țesut vertical, în partea dreaptă. Una dintre femei este așezată pe un scaun, iar cealaltă stă în spatele ei, în picioare. Ambele par înveșmântate simplu, trandițional, cu broboadă pe cap. Compoziția este alertă și deschisă. Lucrarea nu este nici semnată și nici datată.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.