Coborârea de pe cruce a lui Iisus Hristos
"Dimitrie Gusti" National Village Museum

Coborârea de pe cruce a lui Iisus Hristos

Lena Constante · 1932

CC0 — Public Domain
"Dimitrie Gusti" National Village Museum

În imagine este copia (semnată în dreapta jos "L. Constante"), realizată prin intermediul unui dispozitiv „chambre claire”, după o icoană pe glajă (sticlă), "Coborârea de pe cruce a lui Iisus Hristos", pictată probabil de Petru Zugrav din Laz, Valea Sebeșului la sfârșitul secolului al XVIII-lea. A fost făcută în timpul celei de-a doua campanii monografice de la Drăguș când artista a copiat și fișat 626 de icoane pictate pe glajă, pe lemn sau litografii. Ulterior, aceste copii au fost utilizate de profesorul Gusti în timpul unor conferințe susținute în străinătate despre activitatea de monografiere a satelor după metoda elaborată în cadrul Școlii de la București (Berlin, 1932), au făcut parte dintr-o expoziție temporară de la Muzeul Satului (1941) și au ilustrat catalogul expoziției deschisă la sediul Ambasadei României de la Berna în 1943. Referiri la aceste lucrări au apărut în studii scrise de Constantin Brăiloiu (1945), Juliana Faritius-Dancu și Dumitru Dancu (1975), Vasile Drăguț (1967), Dragoș Tudor (2006), ș.a. Depuse inițial la arhiva Institutului Social Român, sunt retrase de autoare în timpul celui de-al doilea război mondial și duse în locuința proprie de unde securitatea le confiscă în anul 1948. În patrimoniul Muzeului Satului după anul 1949.

🔒
Order museum-quality prints

Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.