
Unknown artist
Lornion compus din ochelari cu două rame, ce se pliază printr-o șarnieră și intră într-un locaș format din două plăci de aur cu contur festonat, cizelate, cu motive geometrice și florale. Pe placa frontală este aplicat un medalion oval, din email negru. În centru, este incizată o floare marcată cu 13 diamante. La capătul tocului este sudat un inel pe care se glisează un anou oval. Lanțul lornionului este dublu, împletit din șase fire și prezintă la un capăt sistemul de prindere sub formă de carabină. Pe lanț glisează un medalion oval, cizelat cu motive geometrice, emailate pe revers niello, iar pe avers cu email negru, este incizată o floare cu șase petale.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.