Carabus ullrichii Germar, 1824
The Museum of Oltenia

Carabus ullrichii Germar, 1824

Unknown artist

CC0 — Public Domain
The Museum of Oltenia

Statut conform UICN: Specie vulnerabilă. Vulnerable (VU). Corpul este robust. Pronotul convex moderat, mai lat decat lung, are marginile laterale mai mult sau mai putin ridicate posterior; unghiurile posterioare ale pronotului in forma de lobi lati, rotunjiti, ce depasesc de putin baza pronotului; gropitele bazale ale pronotului sunt circulare si adesea legate printr-o depresiune transversala. Elitrele, mai mult sau mai putin alungite, ovale, convexe, au umerii proeminenti si margini laterale late, slab ridicate. Sculptura elitrelor asemănătoare cu o adevărată platoșă, este formată din intervale primare în formă de lanțuri, intervale secundare careneiforme și intervale terțiare alcătuite din granule. Picioarele sunt puternice și au o lungime potrivita. Partea dorsală a corpului este mai mult sau mai puțin lucioasă, brun-arămie, arămiu-roșiatică, adesea cu reflexe verzui; uneori ea poate fi verde, albastră sau violetă. Partea ventrală a corpului, picioarele și antenele sunt negre. Lungimea corpului variaza între 2,0-3,5 cm. Specia se intalneste in diferite tipuri de paduri: făgete, păduri de cvercinee, păduri de conifere, etc. Specie monovoltină (prezintă o singură generație pe an). Atat adultii, cat si larvele sunt prădători polifagi, consumând diferite nevertebrate edafice. Indivizii acestei specii sunt activi în decursul perioadei mai-august. Adulții sunt activi mai ales in timpul nopții, iar ziua se adăpostesc sub frunzar, buturugi, etc. Majoritatea populațiilor acestei specii par să fi suferit scăderi foarte severe în ultimele decenii, probabil în principal din cauza pierderilor de habitat și intensificării practicilor agricole.

🔒
Order museum-quality prints

Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.