Statuetă teracotă cu reprezentarea zeiței Venus
National Museum of Transylvanian History

Statuetă teracotă cu reprezentarea zeiței Venus

Unknown artist

CC0 — Public Domain
National Museum of Transylvanian History

Statuetă teracotă cu reprezentarea zeiței Venus; realizată în tipar bivalv; fragmentară - s-a păstrat numai partea superioară a statuetei, respectiv partea din spate până în regiunea picioarelor, în timp ce în partea din față - capul și torsul numai până în zona brațelor.Trăsăturile zeiței sunt redate cu atenție: are fața ovală, ochii mari și sprâncenele arcuite, nasul drept și fin, gura ușor întredeschisă. Fruntea este încadrată de părul bogat, strâns într-un coc în spate, din care coboară două șuvițe în jos până pe umeri. Cu brațul stâng îndoit din cot, zeița încearcă să-și ascundă sânii, în timp ce brațul drept stă în lateral cu palma întoarsă în față. În partea din spate, corpul zeiței este acoperit cu palla, care este adusă în față și ținută cu mâna stângă. Pe cap divinitatea poartă o diademă înaltă, iar pe brațe și la încheieturile ambelor mâini - are câte o brățară. Pastă fină, de culoare roșcat-gălbuie (Munsell 7.5YR 7/8). Statueta a fost produsă de un atelier local.

🔒
Order museum-quality prints

Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.