
1673
Tablă-blazon sculptată, ornamentată cu motive vegetale stilizate și însemnele heraldice ale familiei Bethlen, ramura din Beclean. Astfel, în partea superioară este redat un coif cu vizier din care se revarsă, lateral, lambrechini sub formă de frunze de acant stilizate, surmontat de o coroană deschisă cu șapte fleuroane. Sub vizieră se află un plastron cu colan. Toate aceste ornamente heraldice încadrează un blazon simplu pe care este sculptat un șarpe, ce poartă, în gură, mărul cu cruce. Motivele decorative sculptate sunt pictate în culorile gri-albăstrui, roșu și galben. Pe spatele tablei se află o inscripție în limba maghiară: „Készült a Bethleni Kasté[ly]ba[n]” (Confecționat în castelul din Beclean /1673).
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.