
Unknown artist
Relief votiv de mici dimensiuni, extrem de corodat. Placa este decorată în relief cu reprezentarea lui Silvanus. Zeul este înfățișat cu barbă iar pe cap poartă o bonetă. Costumul se compune din mantie care cade liber pe spate, tunica scurtă, strânsă pe talie; din cauza realizării rudimentare și a coroziunii suprafeței piesei nu se disting pantalonii și încălțările. În mâna stângă ține thyrsos-ul iar în dreapta ține un mănunchi vegetal de mari dimensiuni. În stânga sa, orientat spre stânga, este reprezentat un animal greu de identificat din cauza stării de corodare a suprafeței reliefului. Este vorba probabil de câinele consacrat sau de un mic cervideu. Din punct de vedere artistic, execuția piesei este extrem de rudimentară.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.