Cernăuți. Monumentul Unirii
National Heritage Institute

Cernăuți. Monumentul Unirii

1924

CC0 — Public Domain
National Heritage Institute

Monumentul Unirii din Cernăuți, operă a sculptorilor Teodor Burcă și Spiridon Georgescu și arhitectului V. Ștefănescu, a fost inaugurat la 11 noiembrie 1924, pentru a marca 6 ani de la unirea Bucovinei cu România în 1918. La festivitate au luat parte Regele Ferdinand și Regina Maria, Principele Carol, prim-ministrul Ion I.C. Brătianu, diferite ale personalități politice, reprezentanți ai clerului înalt și ofițeri superiori. Grupul statuar alegoric, așezat pe un postament rotund, era format dintr-un soclu cu un soldat în uniformă, având în mâna stângă un drapel și alături o fată în genunchi, reprezentând Bucovina recunoscătoare, și un zid sub formă de semicerc cu scene din istoria românilor (legenda lui Dragoș Vodă, decapitarea domnitorului Grigore Ghica Vodă, scene din primul război mondial); în spatele monumentului, un zimbru din bronz strivea sub picioare vulturul austriac cu două capete. Statuia a fost distrusă aproape integral de autoritățile sovietice în perioada 1940-1944 (mai există doar zimbrul la Muzeul Național de Istorie din București).

🔒
Order museum-quality prints

Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.