pistol de cavalerie, sistem Augustin (cu tub), cal. 16.5 mm

Vincenz von Augustin

Pistol de cavalerie austriac, sistem de dare a focului cu tub (cunoscut și sub numele de sistem Augustin), model 1844/1851, calibru 16.5 mm. Acest tip de armă se remarcă prin robustețe, fiind concepută pentru a fi încărcată și folosită călare. Se purta în tocuri legate de șa, iar cele specifice spațiului german au drept caracteristică și lipsa vergelei de încărcare, poziționată în mod obișnuit în ori sub uluc, în acest caz fiind purtată legată de banduliera cartușierei pentru a se evita pierderea sa în timpul luptei călare. Pistolul de cavalerie era conceput drept armă de foc secundară (cea principală fiind carabina/muschetonul), folosită mai ales în scop de autoapărare. Conform regulamentelor epocii, bătaia eficace a unei astfel de arme era de până la 25 de metri. Sistemul de dare a focului folosit (eng. tubelock) este unul relativ rar întâlnit, specific primei jumătăți a secolului al XIX-lea, fiind gândit ca o modernizare a sistemelor cu cremene alternativă la cele cu capse. Acesta are la bază patentul ofițerului vamal Giuseppe Console din Milano, gândit inițial pentru piesele de artilerie, îmbunătățit ulterior de către ofițerul Vincenz Augustin (1780-1859, artilerist la bază, promovat la gradul de general și înnobilat cu titlul de baron ca răsplată pentru contribuțiile sale), care a modificat inclusiv piesele necesare noii adaptări și procesul lor de fabricație pentru a le face mai ușor de înlocuit și al cărui nume este folosit în lucrările de specialitate și în cataloagele de licitații pentru denumirea alternativă a sistemului specific de dare a focului. Conform tipologiei și detaliilor de construcție, pistolul este unul model 1844/1851 (pistoalele cu noul sistem de dare a focului au fost introduse în armata habsburgică în anul 1844, însă modelul apare sub ambele denumiri) și a fost produs în anul 1854, conform marcajului poansonat pe platină. Este posibil ca arma să fi fost produsă în întregime sau (mai puțin probabil) doar modificată în acel an. Acesta are lungimea de 420 mm, lungimea țevii de 250 mm, înălțimea de 140 mm (din capătul mânerului până în vârful cuiului cătării, neluând în considerare cocoșul), lățimea maximă 60 mm (în dreptul mânerului tigăiței) și diametrul interior al țevii, măsurat la gură de aproximativ 17 mm. Țeava, platina, trăgaciul, mecanismul de dare a focului (poziționat pe partea dreaptă) și celelalte mecanisme interioare sunt realizate din oțel, prin forjare și călire. Colierul, garda trăgaciului, contraplatina și placa de la capătul mânerului sunt realizate din alamă, prin turnare, tăiere și ciocănire. Mânerul și ulucul fac corp comun, fiind realizate dintr-o singură bucată de lemn prin cioplire, fasonare și șlefuire, fiind ulterior lăcuită. Creasta cocoșului (partea sa din spate) este prevăzută cu o suprafață ovală cu incizii diagonale cu scopul îmbunătățirii aderenței la armare. Pe lângă cocoșul cu capăt drept, sistemul Augustin de dare a focului cuprinde tigăița modificată, având o fantă laterală pentru prinderea sârmei de la capătul tubului de percuție în timpul extragerii sale de pe cartușul de hârtie și a poziționării sale corecte, un suport pentru tub (țâță, conform terminologiei epocii, eng. nipple), de formă cilindrică, cu scopul poziționării tubului și al transmiterii exploziei încărcăturii de inițiere către cea de azvârlire și un amnar modificat, acționat de un arc identic celui folosit în sistemul cu cocoș și cremene, însă având deasupra un capac prevăzut cu un cui-percutor, care, în urma lovirii de către cocoș, conduce la explozia încărcăturii din tub. Sistemul de ochire este format dintr-un cui al cătării poziționat pe colierul care fixează partea din față a țevii. Capătul mânerului este îmbrăcat cu o placă de alamă cu două orificii, cu scopul fixării acesteia, respectiv al fixării unui inel de prindere cu sfoară pentru prevenirea pierderii armei în timpul folosirii, piesa de alamă având și rolul de a putea folosi pistolul drept măciucă în caz de urgență. Țeava are formă troncinică, este lisă și a fost găurită pentru ca pistolul să nu mai poată fi folosit, ulterior aplicându-i-se un strat de lac cu scop de protecție anticorozivă. Cocoș cu trei poziții, cea intermediară blocând trăgaciul și acționând astfel drept siguranță. Trăgaciul are formă ergonomică. Părțile armei sunt prinse între ele prin nituri și șuruburi din oțel. Prezintă multiple marcaje realizate prin poansonare, astfel: pe platină, 58 (poziționat pe partea superioară) vulturul bicefal habsburgic și 854 (poziționate pe lateral), corespunzător mărcii de acceptare în armata imperială și anului producției (1854). Pe piesele din alamă, numărul 21, pe contraplatină fiind prezent și marcajul II, acestea fiind, cel mai probabil, numere de serie. Pe tigăiță, II Г, ultimul simbol fiind posibil un P poansonat neuniform, pe amnar P poansonat neuniform, greu lizibil, pe partea superioară a țevii C II, pe partea laterală-dreapta a țevii M II sau U (ultimul simbol fiind poansoat neuniform, greu vizibil), 2 și 50. Pentru aprinderea încărcăturii de azvârlire (praf de pușcă), arma folosea un tub din foaie de alamă prinsă cu o sârmă de cartușul de hârtie, conținând explozibili sensibili la impact (în cazul de față, un amestec de clorat de potasiu, sulf și cărbune). Muniția armei consta în cartușe sferice din plumb cu diametrul de aproximativ 16 mm, diferența până la diametrul țevii fiind umplută cu ajutorul hârtiei cartușului. Pistolul se află într-o stare de conservare foarte bună. Mecanismele sunt funcționale. A fost restaurat. Prezintă suprafețe metalice cu oxidare superficială și mai multe zgârieturi de diferite grosimi, îndeosebi pe pat și uluc.