ASTRA National Museum Complex
Maica Domnului este înveșmântată în mantie cu maforiom roșu vermillon-cărămiziu, cu interiorul albastru cobalt-verde, cu dungulițe subțiri negre și albe, cu sacosul-hitonul alb cu dungi albastre bleu-ciel, asemenea unei ii tradiționale. Maica Domnului are coroană de Împărăteasa Cerurilor roșie și aureola aurie senină. Maica Domnului arată calea care este Mântuitorul Iisus Hristos - Calea, Adevărul și Viața, fiind Hodighitria. Pe umărul drept, Maica Domnului are o altiță albastră, împodobită cu un element decorativ în rețea de caroiaj alb-roșu, de veșmânt domnesc. Pruncul Iisus Hristos este înveșmântat în alb-albastru ceruleum regal, cu mânecile verde-forest și galben-chihlimbar și are, de asemenea, aureolă aurie. Pruncul Iisus ține mânuțele împreunate în semnul de rugăciune. Fondul icoanei este văzduhul verde-olive senin înspre vernil, culoarea limpede a Duhului Sfânt. Întreaga tematică iconografică este încadrată de un chenar decorativ fitomorf, format dintr-o ghirlandă din 4 ruje, roșii vermillon-albe, în formă de cupă de crin. Inscripția din româno-chirilică se traduce Maica. Cromatica este armonioasă: roșu vermillon-cărămiziu, albastru bleu-ciel, albastru cobalt, ceruleum, galben-chihlimbar, verde forest și verde brad, olive-vernil, auriu-bronziu, alb, negru. Icoana este din Nordul Transilvaniei, Gherla.
Unknown artist