
Alexandru Mendrea (photographer) · 1958
Câmpia Liberății din Blaj este locul care a găzduit Adunarea Națională de la Blaj din 15 -17 mai 1848, ce a întrunit aproximativ 40.000 de români în contextul mișcărilor revoluționare ce au caracterizat anii 1848-1849. În cadrul adunării a fost citită și votată de către mulțime Proclamația de la Blaj, care prevedea independența și libertatea poporului român și totodată afirma refuzul alipirii Transilvaniei la Ungaria fiind depus și un jurământ împăratului Austriei. La data de 15 mai 1948, a fost aniversat cu mare fast centenarul Adunării, în prezența oficialităților comuniste, urmând ca în 28 decembrie 1958 să fie înălțat un obelisc situat pe locul fostului monument cunoscut ca și „Piatra Libertății”. Din 1973 obeliscul avea să fie străjuit de 20 de busturi ale conducătorilor revoluției pașoptiste, urmând ca acesta să fie înlocuit în 1977 de Monumentul Gloria, opera sculptorului Ion Vlasiu, care dăinuie și astăzi, fiind înconjurat de 26 de busturi.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.