
Unknown artist
Catedrala Încoronării, cunoscută și sub denumirea de Catedrala Reîntregirii, a fost construită special pentru a găzdui ceremonia de încoronare a regilor României Mari, Ferdinand I și Maria. Planurile de construcție au fost realizate de arhitectul Victor G. Ștefănescu, având ca model biserica Curții Domnești din Târgoviște, realizată în stil brâncovenesc. Execuția lucrării revine în sarcina inginerului Dumitru Marcu. Piatra de temelie a fost pusă la 28 martie 1921, lucrările de construcție fiind finalizate în timp record, la data de 1 decembrie 1921. Interiorul este pictat de către Costin Petrescu, care va finaliza această sarcină în 1925. La data de 15 octombrie 1922, are loc ceremonia de încoronare, slujba fiind oficiată de către mitropolitul primat Miron Cristea. Biserica ortodoxă cu hramul „Sfânta Treime” din cartierul Maieri II este una dintre cele patru biserici construite pentru românii stabiliți în partea cunoscută drept „Orașul de Jos" al orașului Alba Iulia. Construcția acesteia a început în anul 1713 și a fost finalizată în 1715, fiind realizată cu fonduri oferite de autoritățile imperiale drept despăgubire pentru demolarea Mitropoliei Ortodoxe a lui Mihai Viteazul în vederea construirii cetății bastionare. La data de 1 decembrie 1918, s-a ținut aici slujba oficială greco-catolică.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.